Indieni chiar au talent

Unele dintre cele mai înfocate admiratoare ale băieţilor de la Animal X
sunt tocmai femeile din familia Roman, care au luat parte, aseară, la
concertul din Club Tribute, prin care trupa a aniversat 13 ani de
existenţă.
Oana Roman, Catinca şi fiica ei, Calina, au fost prezente în Club
Tribute din Bucureşti, fiind foarte entuziasmate de recitalul live al
trupei Animal X.
“Călina este înnebunită dupa băieţii de la Animal X. I-a descoperit
de curând, cu piesa “Doar tu şi eu”, iar apoi a început să asculte tot
ce au lansat ei până acum”, declară Catinca Roman.
Şi Denisa Nechifor se numără printre admiratoarele formaţiei, fosta
iubită a lui Adrian Cristea fiind şi ea prezentă la eveniment.
“Piesele lor sunt foarte frumoase. Le ascult în maşină, acasă… Mă
bucur că i-am văzut în concert pe băieţi în această seară şi le urez la
mulţi ani şi la cât mai multe piese reuşite”, declară Denisa Nechifor.
De la eveniment nu a lipsit nici Alexandru Salaman (Şopârlă), unul
dintre membri fondatori ai bandului, care a părăsit însă trupa în urmă
cu doi ani.
Sopârlă a preferat atunci să intre în afaceri pe cont propriu, dar
relaţiile cu foştii colegi de trupă sunt cât se poate de bune, acesta
luând parte la concertul aniversar din public.

Designerul de bijuterii Adrian Haiduc şi-a prezentat cea mai nouă
colecţie şi le-a pregătit manechinelor o surpiză pe măsură: a făcut
probele pentru coliere în limuzină.
Cu toate că era presat de timp, Adrian Haiduc a hotărât să le aplice
manechinelor un tratament special. Cristina Roman, Simona Traşcă şi
Sânziana Buruiană, trei dintre vedetele prezentării de bijuterii cu
insecte din Clubul Princess din Bucureşti, s-au plimbat cu limuzina
alături de designer, pentru a pregăti show-ul.
“E adevărat că mă grăbeam, dar am zis că dacă tot am venit puţin prin
ţară să fac totul cum trebuie sau cât mai spectaculos. Şi cum Cristina,
Simona şi Sânziana nu pot călători decât la VIP, le-am adus o maşină de
la Limuzine VIP. Acum, sincer o spun, trebuia să probăm şi colierele,
aşa că am profitat de ocazie şi am făcut şi asta exact în maşină, pentru
că trebuia să câştig timp. Mărturisesc, totuşi, că m-am abţinut de la
şampanie, pentru că eram în timpul serviciului, ca sa spun aşa”, ne-a
mărturisit, amuzat, designerul Adrian Haiduc.

Mihaela Rădulescu e în pragul unui nou început: începe o emisiune de
divertisment la o televiziune de ştiri. Totuşi, nu asta o sperie cel mai
tare pe vedetă!
Riscul de a nu
face ratingul cu care eram obişnuită e asumat, nimeni nu poate face
minuni la o staţie care şi-a obişnuit telespectatorii doar cu ştiri. E o
acţiune complicată, ce-i drept, dar cu atât mai incitantă pentru mine.
La o staţie mare, oricine face rating, dar puţini sunt cei care fac
lucruri de calitate. Vreau sa fac o emisiune de divertisment
autentic, cu dialoguri de bun-simţ şi invitaţi cu farmec, cu premii
spectaculoase şi poveşti despre o Românie frumoasă, vie, zâmbitoare.
Destul
de mult, în ultimele luni, de când mi s-a facut propunerea de a
colabora cu Realitatea. Îmi plac profesioniştii de televiziune şi
Realitatea stă foarte bine la acest capitol.
N-am
niciun mesaj personal de transmis. Pur si simplu, nu am putut refuza o
invitaţie care suna mai interesant decat toate cele pe care le-am tot
primit, de cand am plecat din România. În toată lumea, televiziunile de
ştiri au făcut loc divertismentului, realizând că publicul are nevoie
nu numai de informaţie, ci şi de distracţie, de relaxare. Asta e
alegerea mea şi singura promisiune pe care o fac e doar despre
standardul de calitate şi profesionalism cu care mi-am obisnuit atâţia
ani publicul. N-am de gând să intaresc rândurile celor care fac audienţă
din scandaluri, vulgaritate şi derizoriu, ţin morţiş să fac ceva în
care cred total, mai ales din respect pentru publicul meu.
De oamenii proşti. Cu ei nu poţi negocia, de ei e bine doar să te fereşti şi asta e deja foarte complicat…
De
departe, cea mai bună alegere a fost…copilul meu. Când am ales să
devin mamă, mi-am schimbat viaţa în cel mai frumos şi profund mod cu
putinta. Cât despre alte alegeri, probabil că am greşit suficient cât să
învăţ lucruri minunate despre mine sau despre cei din jur. Cand ratezi
ceva, când lupţi, cand ai greşit cumva …eşti într-o postură mult mai
avantajoasă, te întăreşti, evoluezi în direcţia mai buna. Aş spune chiar
că e bine să mai alegi şi greşit, că să-ţi dublezi atenţia in faţa
altor alegeri.
Profesional,
voi fi aceeaşi moderatoare tv, cu aceeaşi pasiune pentru detaliu şi
lucru bine făcut. Din alte puncte de vedere, aştept să-mi spună
telespectatorii dacă m-am schimbat în vreun fel sau altul, asta se face
cel mai bine din fotoliu, de-acasă, nu ? E unul din marile privilegii
ale telespectatorului, sa comenteze liber ce vede la tv, să-şi dea cu
parerea, să dea verdicte, să tragă concluzii.
Ma tem
că aşa ceva nu există. Ce e ideal pentru un telespectator, e
plictisitor sau neinteresant pentru altul. De aceea, grija mea e să
pastrez o dinamică din care sa profite toţi, să alternez invitaţii,
astfel încat fiecare să-şi găsească o plăcere personală, sa ramană cu
ceva, să-şi umple mintea şi sufletul cu ceva nutritiv. Divertismentul e o
mare “salată” în care încercăm să punem cât mai multe ingrediente
“sănătoase”, energizante, uşor digerabile.
Da. De aceea, nu-i voi invita, oricat de la moda ar fi in spatiile mondene, politice sau sociale.
Vad ca trecem la o alta…”salata” (râde)
Aici e mai simplu, e ca la o dietă strictă – cred că multă dragoste, cu
un strop de încredere pură şi niciun colorant artificial pot da
rezultate minunate.
Despre alegerile personale, într-un alt “film”… (râde iar)
Şi
pe lista aia mai sunt mitocania, şmecheria, ignoranţa guvernanţilor
pentru oamenii cu adevarat saraci sau pentru tinerii care pleacă
alungaţi de imposibilitatea de a se realiza în ţara lor, nedreptatea
vesnică faţă de pensionari şi lista e lungă…. Îmi plac oamenii
talentaţi, pasionaţi cu adevărat de ceea ce fac, îmi plac locuri pe care
le vizitez cu aceeaşi plăcere ca-n copilarie, admir succesul oricărui
roman, în orice domeniu, iubesc oamenii care ştiu sa trăiască frumos, să
zâmbească. Fiecare român are o Românie a lui, pe care o iubeşte cu tot
sufletul şi o Romanie care-l chinuie, care-l doare sau care-l umileşte
adesea. Aici ma aflu şi eu – îmi iubesc Romania mea, aşa cum mi-am
desenat-o eu cu mintea, cu sufletul, cu amintiri, cu prieteni, cu
familia mea, cu românii exemplari care nu mai sunt sau cu care suntem
contemporani….

Rapid s-a impus cu 2-0, în Regie, cu Sportul şi a obţinut biletele
pentru ediţia viitoare a Ligii Europa. O realizare modestă pentru o
trupă care, la finalul sezonului, îl va pierde şi pe antrenorul Răzvan
Lucescu.
“Dacă voi avea posibilitatea să plec afară, o voi face pentru
dezvoltarea mea ca om, pentru mine, personal. În spatele echipei trebuie
să fie şi o putere, o forţă. E greu să te lupţi fără să ai această
susţinere”, a declarat, după joc, Lucescu junior, care este dorit
insistent de o grupare din Qatar. “E normal ca un antrenor ca Răzvan
Lucescu să aibă oferte. Ar fi o pierdere pentru noi, dar până la urmă
este şi viitorul lui în joc”, a precizat şi patronul giuleştenilor,
George Copos. Dacă şeful clubului din Grant plânge după antrenor,
jucătorii Rapidului plâng după bani. Asta după ce preşedintele
vişiniilor, Constantin Zotta, a dezvăluit, la GSP TV: “Dacă ajungeam să
evoluăm în preliminariile Ligii Campionilor, ar fi fost o primă de
obiectiv de 100.000 de euro de jucător”.

Peste 4 zile, Mandinga va trece printr-o probă de foc: va urca pe scena
Eurovision în semifinala concursului. Dacă reuşesc să treacă de acest
hop – şi au mare încredere că vor reuşi -, cei şapte membri ai trupei
ţintesc către un loc fruntaş în finala din 26 mai.
“O să spun o rugăciune înainte de Eurovision, ca totul să meargă
bine pe scenă şi să nu avem parte de situaţii neprevăzute. Până la
urmă, e cel mai important moment din istoria trupei Mandinga. Vrem să
facem în aşa fel încât să fiţi mândri de noi. Ţintim un loc fruntaş”,
ne-a mărturisit Elena, sexy-solista trupei ce ne va reprezenta anul
acesta la concursul desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan, cu melodia
“Zaleilah”.
În afară de munca depusă alături de colegii ei pentru ca prestaţia
formaţiei la Eurovision să placă publicului şi să aducă României
voturile necesare pentru un loc pe “podium”, Elena (24 de ani) a avut
grijă şi de siluetă în ultimul timp, pentru a arăta impecabil pe scenă.
Dacă în urmă cu câteva săptămâni îşi propusese să dea jos câteva
kilograme, weekend-ul trecut, înainte de plecarea la Baku, ajunsese la
greutatea dorită: “Sunt mulţumită de felul în care arăt acum”. De
altfel, bruneta are o alimentaţie sănătoasă, iar de doi ani nu mai
mănâncă pâine.
Elena a plecat în Azerbaidjan doar cu colegii, fără iubit, pentru că,
spune ea, nu-i arde de dragoste în aceste momente. “Acum numai la asta
nu îmi stă gândul. Mă concentrez la ce am de făcut cu trupa, aceasta
este prioritatea mea acum”.
(de la stânga la dreapta)
Omar, acordeonistul trupei,
s-a născut în Cuba, la Havana, iar pe lângă muzică, e pasionat de
pictură. Îi place mâncarea românească, în special cea de fasole.
Alex Burcea (trompetă) e student la Regie. Face kitesurfing în timpul liber şi strânge de zor bani pentru a-şi cumpăra o motocicletă Harley Davidson
Chupi, pe numele real Marius Cristian Ciupitu, e toboşar. E mereu pus pe glume şi, pe lângă Mandinga, activează într-un trio care cântă jazz
Elena spune că n-are de gând să urmeze exemplul
predecesoarei ei şi să părăsească formaţia pentru a-şi construi o
carieră solo: “În acest moment, Mandinga este o trupă sudată. Lucrăm
excelent împreună şi nu-mi trece prin minte să plec. Mă văd pe aceeaşi
scenă cu băieţii mulţi ani de acum încolo”.
Zach, pe numele real Valentin Andrei Zachar, e saxofonistul trupei. Spune că, dacă nu ar fi devenit muzician, i-ar fi plăcut să fie pilot de avioane
Tony e cubanez, ca şi Omar. Îl cheamă, de fapt, Antonio Segui Rolando şi cântă la trombon. În copilărie visa să se facă poliţist sau pompier
El Nino, pe numele său real Alexander Himely Benavides, e cel de-al treilea cubanez din Mandinga şi e percuţionist. Moşteneşte pasiunea pentru muzică de la tatăl lui
Elena Gheorghe, fosta solistă de la Mandinga, a reprezentat România
la Eurovision în 2009, dar n-a reuşit să urce decât pe locul 19 din 25.
Acum, noua solistă a trupei şi cei şase colegi ai ei vor, evident, un
loc printre primele clasate, nu printre codaşe.

Andreea Bălan e ca vinul: cu cât înaintează în vârstă, cu atât se face mai bună.
Cântăreaţa nu arată bine doar în pozele de studio – unde, ştim cu
toţii, realitatea e schimbată în Photoshop, după voinţa vedetei pozate
şi priceperea unui editor foto -, ci şi când e surprinsă pe stradă, cum
s-a întâmplat zilele trecute, când fotoreporterii Libertăţii au
întâlnit-o în timp ce mergea spre casă.
Vedeta de aproape 28 de ani (îi împlineşte peste o lună) a sucit
gâtul şi minţile bărbaţilor pe lângă care a trecut, pentru că era
îmbrăcată în nişte pantaloni mulaţi, care-i puneau în valoare fundul
bombat şi picioarele suple.